Am fost acolo, l-am văzut. Venea spre mine mecanic, impasibil, rece. S-a oprit brusc în fața mea și aștepta să vorbesc. Pentru un moment, m-am blocat. Era înalt, slăbuț, cu fața ovală și ochii albaștri, ușor adânciți sub pleoape! Mai întâlnisem teoretic astfel de oameni, însă la el a fost ceva special. Privirea rece, goală, fixată asupra mea, cu clipiri rare ascunse sub genele ușor trecute de 45 de ani, m-au făcut să-mi recapăt cu greu cuvintele. Într-un final am vorbit, i-am transmis informațiile într-un ritm ușor sacadat, influențat fiind încă de atmosfera creată de prezența sa. Mi-a răspuns simplu: ”Nu, mulțumesc!” S-a întors și a plecat, lăsându-mă dezamăgit de răspuns însă bucuros într-un fel că am rămas singur, fără el.