Programul medical

Modul de viaţă ne influenţează direct sănătatea. Astfel, abordarea unui stil de viaţă sănătos ar fi primul pas pentru sănătatea noastră. Însă conceptul de „stil de viaţă sănătos” este unul complex şi necesită o concentrare a eforturilor noastre asupra depăşirii unor obiceiuri dăunătoare.

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), sănătatea este starea deplinei bunăstări fizice, spirituale şi sociale, nu numai lipsa bolilor sau a defectelor fizice.

Viața sănătoasă este şi despre asumarea responsabilității pentru deciziile noastre și a face alegări sănătoase în prezent şi pentru viitor.

Prin modulul medical, voluntarii ASUP specializaţi (medici, asistenți medicali) vin înaintea persoanelor private de libertate şi, prin teorie şi practică (seminare medicale precum şi evenimente gen EXPO SĂNĂTATE – analize gratuite: glicemie, colesterol, trigliceride, tensiune arterială, vârsta inimii, etc), oferă speranţă, cunoştinţe şi viziune nouă asupra unui stil de viaţă nou, diferit, sănătos.