De obicei impresionează aceste cuvinte deoarece știi că persoana care le folosește a rămas singură, căsătoria încheindu-se dintr-un oarecare motiv.

Însă atunci când le auzi rostite de un copil, fie el și tânăr în devenire (clasa a XI-a), impactul este cu mult mai mare.

Pe malul Prutului, aproape de granița cu Republica Moldova, își trăiesc durerea 3 copilași. Două fete de 12, 16 ani și un băiat de 10 ani. Pentru o perioadă, tatăl lor este privat de libertate. Mama și-a abandonat copiii plecând în străinătate. Îi mai sună din când în când…

Diana, elevă la un liceu economic din Iași, învață foarte bine și visează să lucreze la o bancă.

Am întrebat-o pe Diana, cum reușesc să se descurce. Răspunsul ei a fost hotărât: ”Cred că este Cineva sus care ne iubește. Altfel, destul de greu, eu îs tată, eu îs mamă… fac mâncare, spăl rufele la mână, am grijă de fratele și sora mea mai mică. Vine iarna și nu avem lemne, soba noastră nu mai funcționează, trebuie alta, dar vom face față. Nu mă întrebați cum, nu știu, dar cred că vom face față. Singurul nostru venit este alocația – 642 lei lunar, din care 500 lei costă naveta la liceu. Nu mai rămâne aproape nimic dar nu am încotro. Trebuie să fac față și să merg înainte în ciuda problemelor…”

M-a mișcat atitudinea ei de luptator. Și când ai această atitudine, nu se poate să nu reușești. Nu de unul singur, dar, ajutată de cei ce pot, Diana va reuși. Iar când vezi astfel de copii care știu ce vor, nu poți sta pasiv. Cel puțin eu. Dar tu?

Enea Mihai,
ASUP Moldova
Email: yo8cyn@yahoo.com