Proiect ”O zi în libertate” la Centrul Educativ Tg. Ocna (ASUP Moldova)

În data de 14.0.2023 a avut loc proiectul ”O zi în libertate”, ocazie în care 8 tineri de la Centrul Educativ Tg. Ocna, însoțiți de patru cadre penitenciare printre care și Dl. Director – Comisar șef de poliție penitenciară Viorel Voicu și șeful serviciului Educativ Dna. Elena Iftimie, împreună cu peste 15 voluntari ai Asociației Serviciul Umanitar pentru Penitenciare s-au bucurat în natură, la poalele munților, într-o locație de vis.

Dumnezeu a fost BUN pentru că deși prognoza meteo arăta, ca și în zilele anterioare, vânt și ploaie, ne-am bucurat de soare, căldură, liniște, mișcare, hrană și voie bună.

Tinerii de la Centrul Educativ împreună cu voluntarii s-au implicat în mai multe activități: fotbal, tenis de picior, diferite jocuri aplicative, au cântat, timp în care voluntarii au pregătit o mămăligă mare, cartofi prăjiți, mujdei de usturoi, friptură și brânză, iar când puterile au slăbit, s-a servit o masă la firul ierbii.

După masă programul a continuat iarăși cu diverse jocuri, iar la final am avut momente speciale de analiză, conștientizare și hotărâri pentru viitor. Iată câteva impresii:

– „Astăzi am uitat că sunt închis. A fost așa de frumos, jocuri, armonie, bucurie…nu am cuvinte…”
– „Pentru prima dată suntem tratați de la egal la egal deși…poate nu merităm. Dar, prin purtarea voastră ne-am simțit ca și copii ai voștri. Mulțumim.”
– „Mâinile voastre, pline cu bucate faine, sufletele voastre pline cu bunătate și dragoste, ne-au făcut să ne simțim mai bine ca acasă la noi.”
– „Sunt sigur că ziua asta nu o voi uita niciodată.”
– Dl. Director Voicu spunea: „Aceste programe sunt extreme de importante și trebuiesc continuate și diversificate. Pentru mulți tineri din Centru, astfel de programe reprezintă o proiecție a normalității de care au nevoie și care le-a lipsit înainte de a ajunge la noi. Au ocazia să vadă că viața nu e doar cerșit, violență sau alte acțiuni și fapte penale, ci viața are o normalitate frumoasă, iar dumneavoastră le arătați această normalitate pe care să o aprecieze, să o adopte și să o ia cu ei la plecare. Dumneavoastră, eu, colegii mei, reprezentăm niște repere pentru ei.”