Finalizare curs creditat la Penitenciarul Iași

În data de 22 aprilie 2023, în cadrul Penitenciarului Iași, s-a încheiat încă un curs creditat Biblia și sentimentele umane. Cursul s-a desfășurat pe două secții, iar participarea a fost frumoasă. Vârsta participanților a variat, cel mai în vârstă având 83 de ani. Despre participanți se poate spune că sunt suflete interesate și avide după cunoașterea lui Dumnezeu.

La finalul programului, când participanților li s-a comunicat că s-a încheiat cursul, părerea de rău  aproape că s-a tranformat în lacrimi. Vestea că săptămâna viitoare va avea loc o nouă întâlnire (ocazie în care li se va înmâna diploma de participare) a readus liniștea pe chipurile lor.

Ne dorim să continuăm cu ei cel puțin două luni, perioadă în care să consolidăm marile adevăruri Biblice.

Mai jos regăsiți câteva gânduri din partea lor, legate de cursul care tocmai s-a încheiat.

Testimonial